Trei săptămâni nu am scris nimic în jurnalul de modificări. Nu pentru că nu s-ar fi întâmplat nimic, ci pentru că se întâmpla un singur lucru, mare, și nu avea sens să-l notăm pe bucăți.
Până în iunie, calculatorul nostru avea patru file: drumul Soarelui pe cer, obstacolele din jurul casei, producția estimată și dimensionarea șirurilor de panouri. Fiecare făcea bine ce făcea. Dar cineva care voia un proiect întreg, de la adresa casei până la hârtiile pe care le predai unui electrician, trebuia să sară dintr-o filă în alta și să țină restul în cap sau într-un tabel. Calculatorul răspundea la întrebări. Nu te ducea nicăieri.
După ce am absolvit cursul de proiectare a unui sistem fotovoltaic legat la rețea, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, ținut de profesorul Liviu Neamț, pe care îl salut cu această ocazie, am rămas cu structura lui în minte. Cursul este construit ca un drum: mai întâi unde este casa și cum stă acoperișul față de Soare, apoi ce anume îl umbrește, apoi cât consumă cei care locuiesc în ea, apoi ce panouri și ce invertor se potrivesc, cum se așază panourile pe acoperiș, cât produc, cum se leagă între ele, cu ce cabluri și cu ce protecții, cât costă și în cât timp se recuperează banii. Fiecare pas folosește ce a decis pasul de dinainte. Nimic nu se calculează de două ori.
Am luat ordinea aceea și am făcut din ea coloana vertebrală a programului.
Fiecare pas a devenit o pagină. Paginile sunt înșirate în ordinea cursului, cu o bară laterală care arată unde ești și ce ai bifat deja. Dedesubt există un singur proiect, salvat în browserul tău, în care fiecare pagină își scrie partea și din care pagina următoare își citește datele de pornire. Dacă schimbi numărul de panouri la pasul patru, producția de la pasul șase se schimbă singură, iar dimensionarea cablurilor de mai târziu pornește de la noile valori. Nu mai există nimic de copiat dintr-o filă în alta.
Unele pagini existau deja și au trebuit doar așezate la locul lor. Altele au apărut atunci.
Pasul consumului, de exemplu. Un sistem fotovoltaic nu se dimensionează după cât încape pe acoperiș, ci după cât consumă casa. Așa că pagina te lasă să introduci cele douăsprezece cifre lunare de pe facturi, sau, dacă nu le ai la îndemână, să înșiri aparatele din casă, cu puterea lor și cu orele de funcționare pe zi, și să lași programul să adune. Din consumul anual iese o putere recomandată pentru instalație, pe care pasul componentelor o preia ca țintă. Tot acolo am adăugat o valoare pe care mulți o descoperă abia la sfârșit: puterea maximă aprobată la racordare, limita pe care distribuitorul ți-o dă în avizul tehnic. Dacă instalația recomandată o depășește, pagina te avertizează atunci, nu după ce ai cumpărat panourile.
Apoi baza de module. Până atunci programul cunoștea trei panouri și le cunoștea aproximativ. Am luat fișele tehnice ale producătorilor și am verificat cifrele una câte una: randamentul unui Jinko era 22,77%, nu valoarea rotunjită pe care o calculam noi; coeficientul de temperatură al unui Canadian Solar era altul decât credeam; un link către o fișă tehnică ducea de doi ani către o pagină care nu mai exista. Modulele au acum o pagină a lor, cu toate valorile, cu linkul către documentul original și cu un buton care le trimite direct într-un șir din proiect.
Pasul de montaj desenează rândurile de panouri la scară, cu distanța dintre ele calculată pentru solstițiul de iarnă, când Soarele este cel mai jos și umbra unui rând ajunge cel mai departe. Pasul de producție a învățat să lucreze cu mai multe șiruri deodată, fiecare cu orientarea lui, ceea ce a produs un lucru pe care nu-l puteam desena înainte: curba zilnică a unui acoperiș cu panouri pe două ape, est și vest, care are două cocoașe în loc de una, pentru că jumătate din panouri prind dimineața și cealaltă jumătate după-amiaza.
Și, pentru că drumul este unul românesc, programul vorbește acum mai întâi românește. Engleza a rămas, dar a trecut pe locul doi.
Nu totul era gata pe 8 iunie. Pasul de recalculare, cel în care compari ce produci cu ce consumi și vezi cât exporți și cât importi, mai avea de așteptat. La fel analiza economică, proiectul tehnic pentru client și baza de baterii. Dar structura era acolo: unsprezece pași din cei optsprezece pe care îi avem astăzi, în ordinea în care un proiectant îi parcurge.
Până în iunie, calculatorul îți spunea cât produce un acoperiș. Din iunie, te ia de la adresă și te duce până la proiect.