Aveam o pagină nouă, care punea programul nostru față în față cu PVGIS.
Pe ea, programul calcula producția pentru patruzeci și trei de locuri de pe glob și o punea alături de ce spune PVGIS, calculatorul Comisiei Europene, cel cu care se măsoară toată lumea în domeniul acesta. Fiecare loc era un punct colorat: verde dacă ne potriveam, galben dacă ne depărtam puțin, roșu dacă ne depărtam mult.
Printre punctele roșii, două ieșeau în evidență, și erau amândouă în Alpi. La Chamonix promiteam cu 11,7% mai mult soare decât PVGIS. La Névache, un sat într-o vale din Alpii francezi, cu 14,4% mai mult.
Prima bănuială a căzut, ca de obicei, pe cer. Datele noastre despre cât de înnorat este un loc vin din sateliți, iar sateliții au zilele lor proaste deasupra munților, unde zăpada și norii arată foarte asemănător văzuți de sus. Numai că bănuiala se putea verifica. PVGIS are o opțiune prin care îi poți spune să ignore munții din jur. Am apăsat-o, iar la Chamonix PVGIS a sărit cu 7,5% în sus, aproape până la cifra noastră. Cerul era în regulă. Lipseau munții.
Nu că n-am fi avut munți deloc. Aveam o hartă a altitudinii, cu câte un punct la fiecare zecime de grad, adică la vreo unsprezece kilometri unul de altul. O vale lată de doi kilometri, între doi pereți de o mie de metri, nu încape într-o asemenea hartă. Pereții se topesc în media celulei, iar ce rămâne arată ca un deal blând, văzut de departe. Soarele de iarnă, care la Chamonix se ridică puțin deasupra crestelor, trecea liniștit pe deasupra acestui deal.
Am încercat mai întâi calea scurtă: am înmulțit relieful cu trei. Munții turtiți au devenit ceva mai înalți, iar noi am recuperat mai puțin de trei puncte din cele douăsprezece care lipseau. Uneori o soluție proastă e utilă tocmai pentru că arată, repede și fără echivoc, cât de departe ești de una bună.
Soluția bună avea nevoie de date mai fine. Am găsit o hartă a altitudinii cu un punct la fiecare nouăzeci de metri, publicată gratuit și fără cont, și am scris un program care, pentru fiecare bucată de teren, se uită în douăzeci și patru de direcții și calculează cât de sus se ridică pământul spre orizont. Ține cont și de curbura Pământului, care coboară munții îndepărtați, și de felul în care aerul îndoaie puțin lumina aproape de orizont. Rezultatul este, pentru fiecare loc, o siluetă: linia peste care trebuie să treacă Soarele ca să ajungă la panouri.
Planeta are mulți munți, dar are și mult mai mult teren plat, iar pe teren plat orizontul nu contează. Așa că am tăiat globul în pătrate de un grad și am calculat siluete doar acolo unde terenul are relief. În total, vreo cinci-șase mii de pătrate, cam trei sute de megabytes. Un vizitator descarcă de obicei unul singur, de vreo cincizeci de kiloocteți, iar o hartă mică, de un kilooctet, îi spune dinainte care pătrate există, ca o casă din Bărăgan să nu ceară niciodată un munte care nu e acolo.
Rezultatul a venit în aceeași zi. La Chamonix, diferența a trecut de la +11,7% la -6,8%. La Névache, de la +14,4% la +6%. La Chamonix am trecut de cealaltă parte: acum promitem puțin mai puțin soare decât PVGIS. Pentru un proiectant, e partea bună pe care să greșești, dar tot o greșeală rămâne și nu ne facem că n-o vedem.
Nu orice punct roșu era un munte. Skjåk, în Norvegia, arăta cu 25% prea mult, și ar fi fost tentant să punem și asta tot pe seama reliefului. Doar că acolo problema e alta: zăpada. Sateliții o confundă cu norii, și locul pare mai însorit decât este. Munții noștri noi n-ar fi rezolvat nimic, așa că l-am lăsat, deocamdată, roșu.
Siluetele se văd acum și în program. Pe graficul drumului Soarelui, în spatele obstacolelor desenate cu roșu, apare cu verde conturul munților din jurul casei, iar în decembrie poți vedea exact unde intră Soarele după creastă.
În septembrie am mers un pas mai departe. O siluetă calculată pentru mijlocul unei celule de un kilometru greșește tocmai acolo unde contează cel mai mult: pe un vârf sau la baza unui versant. Pe Tâmpa, la Brașov, celula vedea un perete de 33 de grade care, de pe vârf, nu există. Acum orizontul se calculează pentru punctul exact pe care l-ai ales, din aceleași date de nouăzeci de metri, în una-trei secunde.
Până pe 19 iunie, munții noștri erau dealuri blânde, văzute de departe. De atunci stau la locul lor și fac ce fac munții: iarna, ascund Soarele mai devreme decât ar crede un calculator.