Marți a fost ziua auditului.
Există un moment în orice expediție în care trebuie să te oprești din mers și să verifici harta. Așa că am deschis cărțile și am luat fiecare formulă la rând, comparând-o cu literatura și cu implementările folosite de cei care fac astfel de calcule de mult mai mult timp decât noi.
Prima surpriză a fost una de identitate.
În codul nostru exista o formulă cu numele „Spencer, 1971”.
Numai că Spencer nu era Spencer.
Era Cooper, 1969.
O formulă simplă, bazată pe o sinusoidă, suficient de bună pentru o aproximație rapidă, dar departe de formula pe care o căutam. Formula reală a lui Spencer are șapte termeni și o precizie de aproximativ zece ori mai bună.
Am separat cei doi domni și le-am restituit numele.
Cooper a rămas în cod.
Dar, de data aceasta, cu eticheta corectă.
A doua eroare era mai bine ascunsă.
O valoare care trebuia să se schimbe în fiecare zi a anului rămăsese blocată pe 1 ianuarie.
Asta însemna că, indiferent dacă era martie, august sau decembrie, calculatorul folosea pentru acel calcul poziția Soarelui din prima zi a anului.
Un mic accident de programare.
Un an întreg de Soare greșit.
Nu-l observasem, pentru că diferența nu era spectaculoasă.
Dar într-un calculator astronomic, „aproape” este doar un alt cuvânt pentru „mai verifică o dată”.
Apoi am găsit ecuația timpului.
Este mica diferență dintre timpul indicat de un ceas solar și cel indicat de ceasul nostru. În cod, corecția pornise cu o zi întârziere.
O singură zi.
Din 365.
Am mutat-o la locul ei.
După aceea am descoperit o eroare mai costisitoare: pierderile erau numărate de două ori.
Cablurile pierdeau ceva. Praful pierdea ceva. Invertorul pierdea ceva.
Iar apoi, sub alt nume, aceleași pierderi erau scăzute din nou.
Calculatorul devenise astfel mult prea pesimist și putea ajunge la rezultate cu aproximativ zece procente mai mici decât trebuia.
Am păstrat o singură corecție.
După aceea, ziua nu a mai fost despre reparat. A fost despre a adăuga.
Pentru lumina care nu vine direct de la Soare, ci din întregul cer, am introdus modelul Perez. Un model care înțelege că cerul nu este o lampă uniformă și că lumina de lângă orizont se comportă altfel decât cea din dreptul zenitului.
Apoi am adăugat temperatura panoului.
Pentru că un panou fierbinte produce mai puțin decât unul rece, iar iulie în Bărăgan nu este același iulie ca la Sinaia.
Din nou, am apelat la date climatice NASA pentru temperaturile medii lunare.
Și, în cele din urmă, altitudinea.
Acum casa nu mai stătea doar pe o coordonată. Stătea și la o anumită înălțime deasupra mării, citită dintr-un model digital al terenului cu celule de aproximativ 90 de metri.
Când s-a terminat ziua, calculatorul producea alte cifre decât dimineața.
Soarele nu se schimbase.
Cerul nu se schimbase.
Nici măcar casa nu se mișcase.
Noi eram cei care greșiserăm.
Iar un calculator devine mai precis nu atunci când produce cifre mai frumoase, ci atunci când începi să-i spui adevărul despre lumea pe care încearcă să o descrie.